Published on June 30, 2018

Bankwatch, de partea minerilor: Decizie anunţată peste noapte

Anunţul ministrului Energiei, Anton Anton, cum că până în 2040 termocentralele pe cărbune vor trece pe gaz, nu este privit cu ochi buni nici de către ecologişti, care dau dreptate sindicatelor din minerit şi politicienilor care s-au revoltat după aflarea veştii. Ecologiştii spun că astfel de decizii trebuie discutate mai întâi cu cei direct afectaţi de această măsură, în vederea găsirii unor soluţii pentru lucrătorii din minerit şi energie.

„Nici organizaţiile ecologiste nu îşi doresc ca decizia să se ia astfel: peste noapte, fără a explica de ce 2040 şi nu mai devreme sau mai târziu, fără a oferi soluţii pentru miile de locuri de muncă din minerit-energie, fără a îi consulta pe cei afectaţi în mod direct. În Uniunea Europeană, 7 ţări nu au nicio unitate pe cărbune, iar 9 au anunţat eliminarea treptată până în 2022, 2025 sau 2030. Însă în toate aceste state, decizia nu a fost anunţată de ministru la o conferinţă, ci a venit în urma unor planuri bine puse la punct şi dezbateri cu toate părţile interesate”, a declarat Alexandru Mustaţă, coordonator de campanii la Bankwatch România.  

Ecologiştii mai spun că ministrul Anton Anton nu a explicat cum elimină cărbunele după 2040, dar nici cum vor funcţiona unităţile de producţie a energiei până atunci.