Până de curând, eliminarea cărbunelui era considerată un subiect tabu în Europa Centrală. Însă lucrurile încep să se schimbe în Cehia și Slovacia. Minele de huilă se închid rând pe rând din cauza prețului mic al cărbunelui și a concurenței străine puternice. Același lucru se întâmplă șu cu minele de lignit, care trebuie să respecte limitele de emisii și taxe de poluare urmează aceeași soartă.
Prin urmare, locuitorii regiunilor carbonifere încep să-și imagineze momentul în care extracția cărbunelui se va opri. Atât în Cehia, cât și în Slovacia, sunt elaborate planuri strategice naționale cu scopul de a asigura o diversitate economică care să impulsioneze dezvoltarea pe termen lung a regiunilor carbonifere.
Guvernul din Cehia a pus în aplicare un program (RESTART) pentru a stimula dezvoltarea alternativă a celor trei regiuni miniere ale țării: Moravia-Silesia, Ústí nad Labem și Karlovy Vary.
În Slovacia, autoritățile regionale din Nitra au demarat recent un program similar, regiunea reușind chiar să se califice pentru programul pilot al Uniunii Europene de sprijin pentru transformarea regiunilor miniere, anunțat de comisarul UE pentru energie, Maroš Šefčovič, la sfârșitul anului 2017.
Încetarea exploatării și a arderii cărbunelui aduce beneficii indubitabile în ceea ce privește clima și calitatea aerului. Cu toate acestea, întrebarea este ce se va întâmpla cu angajații din industria cărbunelui atunci când locurile lor de muncă vor dispărea. Cum privesc ei planurile privind transformarea regiunilor în lipsa cărbunelui?
Am discutat cu doi foști mineri – unul din Cehia și celălalt din Slovacia – despre dificultățile întâlnite în încercarea de a găsi un loc de muncă în aceste regiuni și despre eliminarea cărbunelui.
Petr Dvořák din Horní Jiřetín provine dintr-o familie de mineri și a lucrat într-o mină din nordul Boemiei de când a terminat școala de ucenicie.
Dar când mineritul a început să se restrângă și minele să se închidă, a decis să părăsească industria. De doi ani are o afacere cu instalații sanitare și percepe schimbarea profesiei ca pe un lucru pozitiv.
”Este mult de lucru pe piață”, afirmă Petr Dvořák. ”Eu făceam afaceri când încă mai lucram în mină. Foștii mei colegi și-au găsit și ei noi locuri de muncă. Oamenii disponibilizați nu au nicio problemă în găsirea unui alt loc de muncă. Ei sunt de profesie lăcătuși, instalatori, zidari – meserii căutate astăzi pe piață.”
Branislav Ťažiar din Opatovce nad Nitrou este mai rezervat când vine vorba despre marea schimbare din viața lui. A muncit în mină aproape toată viața, până în 2011 când a fost disponibilizat din motive medicale. A beneficiat de ajutor de șomaj timp de 6 luni, după care a încercat să se angajeze la diferite companii. Astăzi, el are în sfârșit un loc de muncă stabil în cadrul primăriei și este mulțumit.
„Cea mai dificilă perioadă a fost aceea în care am fost disponibilizat și compensațiile pentru boală profesională încă nu erau în vigoare„, povestește Branislav Ťažiar. ”Nu vă puteți imagina starea de incertitudine. Dar nu regret nici azi decizia de a părăsi mina. ”
Ce le-ar spune colegilor săi care ar putea fi într-o situație similară?
„Când au mai multe calificări, nu trebuie să se îngrijoreze. Vor găsi mereu de muncă” crede Branislav Ťažiar. Dar trebuie să se aștepte la un standard de viață modest pentru o perioadă. Ťažiar câștigă acum mai puțin decât înainte, dar este fericit. „ Nu mai trebuie să lucrez în schimburi. Lucrez des în aer liber. Văd soarele și pot chiar să mă bronzez!„
Petr Dvořák privește lucrurile în mod asemănător. „După părerea mea, aceia care pot scăpa de mină, să o facă. În ziua de astăzi nu mai vrea nimeni să lucreze în praf cu lopata în mână pentru 21.000 coroane (800 euro). Ambii foști mineri apreciază și faptul că noile locuri de muncă nu prezintă riscuri pentru sănătate.
Mineritul este perceput în continuare de mulți oameni ca o activitate de prestigiu și bine plătită. Dar lucrurile nu mai stau așa. Deși în 1989 minerii câștigau uneori de cinci ori mai mult decât salariul mediu și aveau anumite beneficii și sporuri, din anii 1990 atât salariile, cât și beneficiile au scăzut în valoare.
„Nu mai e ce a fost.”, spune Branislav Ťažiar.
”E adevărat că minerii primeau salarii mari în perioada comunismului, dar nu mai e cazul acum”, confirmă Petr Dvořák.
În plus, mulți mineri trăiesc în incertitudine în așteptarea disponibilizărilor.
Având în vedere că viitorul celor angajați în prezent în industria cărbunelui nu este roz, întrebarea care se pune este cum pregătești minerii și ceilalți angajați din domeniu pentru eventuala schimbare a locurilor lor de muncă. Petr Dvořák este de părere că nu programele de recalificare îi ajută pe mineri, ci cunoașterea altor domenii de activitate în afară de minerit.
„Unii au fost doar în tramvaie, în baruri sau în mină toată viața”, explică el.
Consideră că cel mai bine este să te bazezi pe forțele tale și să pornești singur în căutarea unui loc de muncă. Nici Dvořák și nici Ťažiar nu au beneficiat de sprijin în perioada de tranziție.
Totuși, foștii minerii cad de acord asupra faptului că dezvoltarea economică trebuie să fie promovată la nivel regional. Potrivit lui Ťažiar, atragerea investitorilor în regiunea minieră a Slovaciei poate fi stimulată prin dezvoltarea infrastructurii. Ei sunt de părere că și sprijinirea IMM-urilor, nu numai a companiilor mari, ar fi de asemenea de ajutor.
Petr Dvořák are însă curajul să afirme că distanțarea de cărbune ar ajuta regiunea Ústí nad Labem. Cererea de cărbune scade și oamenii se adaptează mai ușor acum. Se consideră că regiunea este pregătită să treacă la sectoare noi, cum ar fi industria constructoare de mașini sau turismul. Cu toate acestea, este necesar să se investească mai eficient în închiderea minelor și ecologizarea carierelor. De asemenea, Uniunea Europeană ar putea contribui prin programe de regenerare.
Text de Katerina Davidova si Lenka Ilcikova
Traducere de Laura Nazare